• IMG 0023 160:650

    YouthBank este un pas mic spre avantaje şi oportunităţi uriaşe. Reprezintă posibilitatea oricărui licean de a dovedi că schimbarea începe cu el însuşi, că nimic nu este greu de atins atâta timp cât dovedeşte ambiţie şi perseverenţă.

    (Georgiana Ciobanu, Alumni YB Iași)

 

Programul YouthBank încurajează responsabilizarea tinerilor, inițiativa civică și contribuie la dezvoltarea comportamentului filantropic al acestora.

Avem câteva etape principale. Mai întâi, cea de recrutare și selecție, prin intermediul căreia ne înnoim echipa în fiecare an. Aceasta etapă presupune promovarea programului în licee în vederea primirii aplicațiilor și selecției noilor membri, realizată de către actuala echipă, în urma interviurilor și a unei sesiuni de evaluare în grup a candidaților. După ce s-a format noua echipă, aceasta participă la o serie de traininguri care au ca scop pregătirea membrilor pentru celelalte etape.

Apoi urmează etapa de strângere de fonduri. Exista o anumită sumă pe care trebuie să o strângem, ținând cont de indicatorii stabiliți la nivel național și de suma mobilizată în anul anterior. Modalitatea prin care strângem banii respectivi rămâne la decizia noastr. Avem mecanisme tradiționale de strângere de fonduri, precum organizarea de evenimente (evenimente sportive, cine VIP, concerte, petreceri tematice) sau vânzarea de felicitări companiilor, dar putem oricând să venim cu idei noi.

Odată ce am strâns banii, continuăm cu etapa de acordare de granturi (adică etapa de Grant Making). Mai exact, promovăm concursul de acordare de fonduri și încurajăm liceenii să aplice cu un proiect pe care noi sa il finanțăm. Dupa ce se termină perioada de aplicare, ne întalnim, discutăm fiecare proiect, luăm interviuri echipelor care au aplicat și apoi, bazându-ne pe niște criterii clare și obiective, dăm note proiectelor. În urma acordării notelor obținem un clasament și primele proiecte, în limita sumei pe care o avem la dispoziție, primesc finanțare.

Monitorizăm proiectele finanțate pentru a ne asigura că totul merge bine și le acordăm ajutorul nostru echipelor de proiect, iar apoi sărbătorim finalul anului.

Aplica la fondul YB

Ce se intampla "mai exact" in YB?

Avem câteva etape principale. Mai întâi, cea de recrutare și selecție, prin intermediul căreia ne înnoim echipa în...
Citeste mai mult...

Cine poate sa aplice ca membru YB?

Orice licean motivat, care locuiește în unul din orașele în...
Citeste mai mult...

Ce beneficii am daca intru in YB?

Pe lângă diploma de voluntariat, care iți va de mare folos, vei dobândi experiență, vei învăța "de toate", de la...
Citeste mai mult...

Cat timp imi cere implicarea in program?

Ne întâlnim de câte ori este nevoie, în funcție de etapa în care ne aflăm, dar, în medie, ținem câte o ședință...
Citeste mai mult...

Cand pot sa aplic pentru a fi un membru YB?

Programul YouthBank se pliază pe structura unui an școlar. Perioada de recrutare începe în luna septembrie. Pentru a...
Citeste mai mult...
  • 1
  • 2

Aboneaza-te

*
*
*

Testimonii

Nu cred că YouthBank este capabil să schimbe omenirea în felul în care mă aşteptam eu, însă este cert că YouthBank mi-a schimbat viziunea. Am fost tentat să renunţ de zeci de ori însă EI m-au făcut să fiu dependent de EL. EL e YouthBank, iar EI... EI sunt cei care mişcă YB şi care mi-au demonstrat că poţi depăşi orice frică şi că viaţa la activ e superbă, comparativ cu viaţa la pasiv. Tu decizi dacă vrei sa-l cunoşti pe EL şi dacă vrei să îi cunoşti pe EI!

(Nicolae Popovici, Alumni YB Iași)

Citeste mai mult...